
Cultură locală
by Ana Dumitru
Mai mult
Banatul istoric și cel românesc
Terra Banatica este denumirea în latină a Banatului, o regiune a țării noastre cunoscută în două feluri: Banatul istoric și cel românesc. Banatul istoric, numit și „țara dintre râuri” este delimitat la nord de râul Mureș, la vest de Tisa, la sud de Dunăre la est de râul Cerna împreună cu munții Godeanu și Țarcu, închizându‑se la Porțile de Fier ale Transilvaniei dintre munții Țarcu și Poiana Ruscă. Treimea vestică aparține astăzi Serbiei, cu o părticică în Ungaria, iar în România acoperă două treimi. Banatul românesc, este cel care se identifică în cea mai mare parte cu județul Caraș Severin (la care se adaugă și zona Orșovei), Timiș și Arad. Banatul Montan este cel străbătut și de Via Transilvanica, traseu ce intră pe la Porțile de Fier ale Transilvaniei în județul Caraș Severin, traversând o parte a „țării Gugulanilor”, străbătând sălașele din munții și dealurile Parcurilor Naționale cu păduri seculare, întâlnind Nera cu umbrele ei răcoroase și canale de captare a râulețelor de munte.