Îndrăznesc să spun că Via Transilvanica este o „vie inițiatică”, deoarece de la primul până la ultimul pas pe cărare te determină să îți pui niște întrebări, să forezi, să visezi, să divaghezi, să te reîntorci: ce caut eu aici, mă identific cu aceste locuri, de unde mă trag eu și ai mei de fapt? Te uiți în jur la casele din așezările mai mult sau mai puțin răsfirate și continuă întrebările: de ce aici gardurile sunt de uluci și dincolo de piatră? Ce e cu fațadele acestea dantelate în Bucovina sau de ce pe porțile acestea sunt sculptate soarele și luna?

Drumul te urcă și te coboară prin succesiunea deal-vale, adevărata matrice spirituală pe care o așeza Lucian Blaga la baza spiritualității românești. La fel pot alterna și starile tale interioare, de la liniște profundă până la tumult elucubrant pe ritm de tunet. Nu vă garantez că veți găsi aici o liniște interioară, dar cu siguranță veți fi mai aproape de ea odată ce vă veți pune bocancii în picioare și veți străbate distanța dintre două borne.

Via Transilvanica nu este un drum al certitudinilor, este un drum al întrebărilor, al introspecțiilor, al firescului, al foșnetelor pădurii, al ploii și al prieteniei. Dar nicăieri altundeva nu am luat doze de lecții de istorie vie, ca aici pe Vie. Dacă sunteți în căutare de mistere, locuri mai puțin cunoscute, artefacte ale istoriei, oameni cu poveste, puteți începe de aici, de la Putna, km 0 al Viei Transilvanica și anul 1461 pe firul cronologic al istoriei. Să știți că mânăstirea Putna ctitorită de Ștefan cel Mare a fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” de Eminescu, și de aici pornim și noi să descoperim o felie considerabilă de istorie.

Acest traseu care începe prin a lega Transilvania de Bucovina este la propriu „sus”: noi ne-am făcut intrarea în Lunca Ilvei prin viaducte și tunele, pornind de la Vatra Dornei pe un tronson „de fier”. Mai precis, o cale ferată ale cărei planuri datează de pe la 1898, de pe vremea ocupației austro‑ungare. Este una dintre cele mai complexe lucrări de cale ferată de la noi din țară, cu 9 tuneluri, 12 viaducte și 22 de poduri mari prin care am trecut Carpații. Ingineri de pe Valea Someșului și din Țara Dornelor au lucrat zeci de ani la această cale ferată și s-au lovit de multe obstacole, mai ales în zonele de mlaștină, până în 1938 când calea ferată a fost dată în folosință.

Apoi am ajuns la inima Viei, nucleul proiectului, și anume sediul Tăşuleasa Social: asociația și voluntarii ei sunt chiar părinții proiectului Via Transilvanica. Tăşuleasa Social este un ONG de mediu, social, educațional, cultural, cunoscut pentru acțiunile de împădurire, pentru proiecte precum Camionul de Crăciun, Maratonul Via Maria Theresia, Școala de Mers pe Munte sau Pădurea Pedagogică. Apropo de Via Mariei Theresia, acesta este un drum istoric aflat în Munții Călimani, construit în urmă cu sute de ani cu scopul de a asigura armament și hrană pentru trupele militare grănicerești ale Imperiului Austro‑Ungar. Este un drum care astăzi leagă județele Bistrița‑Năsăud și Suceava pe munte și pe vremuri lega Transilvania de Bucovina. Tășuleasa Social a reamenajat în 2014 o porțiune de 42 km din acest drum pentru drumeții din tot timpul anului și pentru Maratonul Via Maria Theresia, competiție montană organizată în fiecare vară ca un manifest împotriva tăierii excesive a pădurilor.

În tărâmul secuilor am străbătut un drum etnografic trecând din Odorheiu Secuiesc, oraș‑vatră al Secuimii, până în Archita, unde am admirat biserica fortificată și am participat la o vânătoare de trufe. În Odorhei am admirat interiorul Primăriei, vechiul sediu al Comitatului, nu am reușit să numărăm școlile istorice din oraș (pentru că sunt nenumărate!) și am făcut o degustare la magazinul Cumsecade (Helyénvaló) de produse locale și ecologice. Pe drum am vizitat Legendarium, Muzeul porților secuiești și Muzeul apelor minerale și al băilor Szejke ridicat pe domeniul lui Orbán Balázs (considerat cel mai mare secui) unde a construit o mică baie, precursoare a spa-urilor de mai târziu.

De Dealul Gordon am admirat panorama superbă de la înălțimea de 22m, în inima statuii numite chiar “Inima lui Iisus”, construită în 2011 din oțel inoxidabil și fier. La Dârjiu am vizitat biserica fortificată UNESCO, faimoasă pentru o cărămidă cu scriere runică secuiască și am călărit la centrul de echitație al preotului din sat. Ne-am dat seama că secuii își păzesc cu strășnicie obiceiurile și tradițiile, că sunt foarte veseli și ospitalieri. Ne-am minunat în fața porților secuiești care sintetizează simboluri tradiționale și dragostea secuilor pentru artă și pentru frumos. Și am admirat și peisajul de vis cu un traseu în jurul satului secuiesc Mujna: pe traseu turla semeață a bisericii fortificate ne-a ajutat tare mult să ne orientăm. Și ne-a și dat curaj să grăbim pasul când am văzut câteva urme proaspete de “lăbuțe” de urs.

La rândul său un traseu cu puternic caracter etnografic, tărâmul sașilor de pe Via Transilvanica este desprins dintr-un basm. Poate Rapunzel ascunsă în turnul unei biserici fortificate, poate Barbă Albastră care ține ferecate cele 6 soții într-o cetate, în orice caz avem multe mistere și istorii de descoperit. Am trecut și prin Saschiz și Biertan, ansambluri rurale cu biserică fortificată ce fac parte din patrimoniul mondial UNESCO. Am admirat Biertanul înconjurat de dealurile terasate unde se cultiva pe vremuri vița de vie și am rememorat lecția de istorie despre donariul descoperit la Biertan în 1775 cu inscripția „Ego Zenovius Votum Posui” și monograma creștină inserată într-un cerc ce datează din secolul IV, una dintre cele mai importante descoperiri din istoria și arheologia noastră.

Ce e minunat la aceste sate săsești este că arhitectura și-a păstrat structura istorică: vedem gospodării compacte, fronturi continue de faţade de case alternând cu porţi înalte de zid şi curţi înconjurate de grajduri, şoproane şi şuri masive. Acestea au devenit simboluri veritabile ale Transilvaniei. Ne-am bucurat și de bisericile fortificate amplasate în sate idilice precum Archita, Axente Sever (vechiul sat Frauendorf care și-a luat numele după Revoluționarul pașoptist Axente Sever) sau Bazna. Bazna este o veche stațiune balneo-climaterică (cunoscută pentru proprietățile ei curative încă din perioada medievală), faimoasă pentru sarea ei pentru și rasa porcului de Bazna, obținută prin încrucișarea mangaliței cu vierul de rasă Berk. Nu degeaba ștampila pe care am primit-o pe Carnetul Drumețului când am poposit peste noapte acolo are un porcușor simpatic în centru! Zona viticolă dintre colinele săsești trebuia sărbătorită cum se cuvine, așa că am făcut și o degustare de vin la Frauendorf după ce am vizitat vechea cramă.

Cel mai nou (sau tânăr) segment de pe Via Transilvanica străbate 256 de km prin Banat, mai exact prin Banatul montan acoperit preponderant de județul Caraș Severin, pe vremuri aflat la marginea Imperiului Austro-Ungar. Via își face intrarea în județul Caraș Severin prin zona supra-numită “Porțile de fier ale Transilvaniei”, pe o potecă făcută pe fostul terasament de cale ferată înconjurată de munți. Apoi Via Transilvanica traversează o parte a „țării Gugulanilor”, care își ia numele de la Vârful Gugu, cel mai înalt vârf din Banat (2.229 m), unde se afla sanctuarul lui Zamolxis, zeul dacilor.

Caraș Severin este un leagăn al minorităților etnice, căci aici conviețuiesc în armonie 15 minorități care și-au păstrat limbile și obiceiurile: români, maghiari, germani, croați, sârbi, rromi, cehi, slovaci, ucraineni, ruși lipoveni, turci, bulgari, evrei, polonezi și italieni. Comunitățile se mândresc cu aceste obiceiuri în cadrul sărbătorilor locale numite și „ruga” satului, asociate unor sărbători creștine (ex. de Sf. Ilia, de Sf. Dumitru). Terra Banatica este un bazin hidrologic imens în care se adună ape de pe vârfurile de munte. Este tărâmul râurilor repezi, al poienițelor cu flori colorate, al stâncilor ascuțite ce pot ascunde periculoasa viperă cu corn. Este punctat din loc în loc de peșteri misterioase (mai ales în Parcul Național Semenic ‑ Cheile Carașului și în Cheile Nerei) și de mori de apă, este tărâmul fermecat al pădurilor seculare de fag și al apelor termale. Un plus de mister este dat de legenda satelor fantomă, precum Lindenfeld, sau a pemilor dispăruți (germanii veniți din Boemia și colonizați în Banat începând cu 1872 pentru a lucra la pădure și la furnal la Reșița).

Ultimii 85 km de pe Via Transilvanica se află în județul Mehedinți, o zonă cu o climă unică în România, ușor sub-mediteraneană, care a creat un peisaj natural uluitor. Este o zonă despre care localnicii cunosc o multitudine de legende și povești. Aici se îmbină poveștile cu regi, cu daci și romani, cu micro-deșerturi și cu apele învolburate ale Dunării care au înghițit cu totul Insula Ada-Kaleh, renumită pentru delicatesele turcești, bijuterii, tutun, pentru cultivalea trandafirilor pentru a obține uleiuri și parfumuri de trandafiri. Pe aici a trecut în vara lui 1938 și Principele Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia și viitor Rege al României, împreună cu colegii și profesorii Săi de la clasa palatină, într‑o excursie de studii, de la Baia de Aramă la Băile Herculane. Am poposit și noi în portul din Drobeta unde a pășit pentru prima oară pe pământ românesc principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul rege Carol I. Iar când am ajuns la Castrul militar de la Drobeta lângă capătul podului lui Traian construit de Apolodor din Damasc, am simțit că am făcut un arc în timp, invers cronologic cu câteva mii de ani în urmă, până pe vremea luptelor dintre daci și romani. Un final epic, aș putea spune.

Sper că v-am convins de identitatea unică și puternică a Viei Transilvanica, drumul de 1.400 de km care unește România de la Putna la Drobeta și îi descoperă „culoarea”, gustul, formele și caracterul. Iar eu aștept cu nerăbdare realizarea celorlate două tronsoane din județele Hunedoara și Alba, motiv în plus să mă reîntorc pe Via Transilvanica cu forțe proaspete.

Atenție: parcurgerea traseului, chiar și a unei porțiuni din el, poate da dependență! Via Transilvanica este o comoară care așteaptă să fie descoperită. Este în continuă schimbare, ca noi toți de altfel, așa că ceea ce descoperiți astăzi poate fi ușor diferit mâine: drumurile se mai schimbă, chiar și munții se înalță cu câțiva milimetri pe an, nu-i așa? Via Transilvanica poate fi și ca un joc cu pioni și zaruri. Mai țineți minte jocul copilăriei: Piticot? Arunci cu zarurile și poposești undeva unde își este menit. Dacă ai noroc sari 2-3 etape, dacă nu, te duci înapoi unde mai ai ceva de descoperit. Eu am simțit că am plecat la drum „Piticot” și am ajuns la destinație puțin mai mare.

Surse:
– https://www.viatransilvanica.com/ghid
– Theodorescu, Răzvan et al, „România în patrimoniul UNESCO”, Monitorul Oficial, București, 2019
– Oltean, Radu, „Cetăți și castele și alte fortificații din România. Volumul I. De la începuturi până către anul 1540”, Editura Humanitas, București, 2020