Zece cronicari de seamă pornesc la drum prin Moldova. Pare începutul unui banc, însă ce a urmat e o aventură de povestit nepoților, la gura sobei sau în fața unei tablete.

Amu, să punem pauză la poveste și să cugetăm o țâră la ce înseamnă un cronicar digital. Nu te aștepta ca doar bloggerii sau instagrammerii maeștri în mediul virtual să intre în categoria asta. Oricine poate purta coroana de cronicar, inclusiv experții INP care împărtășesc din cunoștințele lor, sau jurnaliștii care duc mai departe mesajul campaniei. Până și tu, cel care citești povestea asta, poți contribui la desfășurarea acțiunii. Toți putem deveni ambasadori ai proiectului Cronicari Digitali, fie pe Instagram, pe blog, sau prin postări pe Facebook.

Gata cu terminologia, ca să ne putem întoarce la povestea noastră. Așadar, gașca de cronicari digitali s-a strâns voioasă, într-o dimineață… foarte devreme. Eroii principali: directorul Institutului Național al Patrimoniului, Ștefan Bâlici, care a dublat ca tezaur de informații, specialistul în arhitectură, Anca Filip, jurnaliștii – iar aici intră în acțiune Lizeta Oprea de la Adevărul, plus echipa Digi24, formată din Oana Coșbuc și Cătălin Avram. Povestea nu ar fi fost completă fără bloggeri și instagrammeri: Florin Arjocu, Andrei Abou Osman sau Maia Ștefan de la FWRD.TV. Și, desigur, nu putem uita de grațioasele Andreea și Roxana, din familia Zaga Brand.

Chiar președintele Ordinului Arhitecților Români, Șerban Sturdza, moștenitorul de drept al conacului Petre P. Carp din Țibănești, județul Iași. Domnul cu barbă căruntă și zâmbet în privire a fost tare bucuros de oaspeți, care au nimerit fix în mijlocul celei de-a XIII-a ediții a atelierelor Batem fierul la conac!, un proiect dedicat restaurării ansamblului Carp și păstrării meșteșugurilor tradiționale. Atât le-a trebuit cronicarilor, sleiți după drumul lung: s-au prins în hora manipulării fierului și au învățat câteva trucuri de la voluntarii francezi prezenți la conac.

După muncă și răsplată, iar cronicarii și meșterii veniți să arate lumii ce pot face mâinile pricepute au primit bucate tradiționale în vase de lut făcute chiar la Țibănești! Un bulz autentic, gogoși făcute ca la Moldova și un somn odihnitor, iar Cronicarii erau gata de o nouă zi plină de povești.

După ce a cântat „La Mulți Ani” sărbătoritei zilei, Lizeta, gașca a pornit la vânătoare de fotografii fantastice cu bisericile din nordul Moldovei. Unii ar spune că o zi e prea puțin pentru o asemenea aventură. Alții ar putea argumenta că frumoasele lăcașuri de cult încep să își piardă din trăsăturile unice dacă sunt burdușite într-o singură vizită. Ei bine, pentru cronicarii noștri, totul a fost exact cum trebuia. Nici prea mult, nici prea puțin. Și chiar au avut timp să inspire aerul curat de munte în curtea Suceviței, și să se odihnească după un prânz mănăstiresc servit de măicuțele pline de har.

Ceea ce trebuie menționat despre salba de biserici care împânzesc nordul Moldovei este că majoritatea trec acum printr-un amplu proces de restaurare, vital pentru conservarea picturilor originale. Ceea ce înseamnă că exploratorii noștri au primit șansa unică de a urca pe schele, de a vedea de aproape această transformare și de a discuta cu restauratorii. Au aflat chiar secretul acestei meserii atât de solicitante: „E foarte greu să fii restaurator. Și afli cu adevărat dacă ești făcut sau nu pentru această meserie atunci când stai toată ziua cu fața la un perete și vrei să mai faci asta și ziua următoare. Când restaurezi un monument ajungi să îl vezi exact ca pe copilul tău. Trebuie să îl pregătești pentru viață neintervenind foarte mult în personalitatea lui”, a împărtășit cu grupul prof. Oliviu Boldura, vicepreședintele Uniunii Naţionale a Restauratorilor de Monumente Istorice.

La Părhăuți, cronicarii au admirat Biserica Tuturor Sfinților – un edificiu singuratic, cu o încărcătură istorică, pierdut în mijlocul unui cimitir de țară, care iese în evidență tocmai prin austeritatea construcției. În contrast, Biserica Arbore seduce prin vitalitatea personajelor pictate pe exterior, dar mai ales prin seria de miniaturi de pe peretele vestic.

O minune este și mănăstirea Sucevița, care din depărtare seamănă cu o cetate medievală ce își așteaptă cavalerii. Dar fortificația cu șase turnuri nu este ceea ce pare, ci ascunde o bijuterie a picturilor murale cu accente de verde smarald și roșu cinabru. Nu degeaba se spune despre Sucevița că este testamentul artei vechi moldovenești, căci pereții acesteia oglindesc și astăzi credința, viziunea artistică și măiestria unui popor. Acest lucru este evident și la Biserica Bălinești, unde picturile realiste ale lui Gavril Ieromonahul îți merg direct la suflet. Aici, atât cei zece fantastici, cât și cele două Volkswagen-uri care i-au însoțit pe drumurile din Moldova s-au odihnit puțin la umbră. A fost și momentul prielnic pentru a prinde în cadru Caddy-ul fâșneț, alături de Multivan-ul bine dotat, doi parteneri de drum excelenți.

Pentru prima dată, exploratorii din online au deschis ochii și au văzut bisericile semețe nu ca lăcașuri de cult, ci ca niște monumente artistice cu trăsături irepetabile. Categorie la care putem să trecem fără rușine și proaspătul restaurat conac Miclescu din Călinești, unde moștenitorul familiei de boieri moldoveni, un iubitor de vechi și frumos, a răsfățat călătorii cu prăjituri, povești și peisaje nobiliare desprinse parcă din cărțile vechi cu domnițe și gentilomi

Ultima zi pe teren a cronicarilor, însoțiți de data aceasta și de Constantin Gorcea, arhitect și președintele Ordinului Arhitecților din România, filiala Suceava, a început la Dragomirna, cu Pace bună – aceasta fiind traducerea aproximativă a numelui. Nu la fel de cunoscută precum suratele sale cu picturi exterioare, mănăstirea-cetate îți dă impresia de zbor spre ceruri, datorită înălțimii. Și ea se află în proces de restaurare, așa că edificiul le-a oferit cronicarilor un alt moment unic în viață: au salutat divinitatea, de sus, de pe schele.

Sus au rămas cronicarii și la Uzina de Apă din Suceava, un exemplu inedit de patrimoniu industrial, readus la viață de eforturile Ordinului Arhitecților din România. E o schimbare la 180 grade: dintr-un ansamblu de tratare a apei de acum 100 de ani, părăsit și uitat, Uzina a primit rolul de Centru de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj, animat în prezent de ateliere tematice sau piese de teatru.

Fără cortine sau sufleuri, dar tot sub semnul unei transformări stă și Probota, cel mai vechi ansamblu mănăstiresc din Moldova. A fost un important șantier de restaurare în anii 1990, și tot aici se afla un sit arheologic care a adus la lumină mărturii ale vieții monahale de acum 600 de ani.

Un secol părea că a trecut și din dimineața în care cronicarii digitali au pornit la drum. Acum, trei zile mai târziu și peste 1.000 de km mai departe, exploratorii noștri erau un pic mai obosiți, dar își găsiseră inspirația. S-au urcat cu părere de rău în mașini și așa au ajuns la ultima destinație din Heritage Trip Moldova: Mausoleul de la Mărășești. Și nici că se putea să încheie aventura cu un loc mai solemn decât acest exemplu măiestrit de arhitectură monumentală din România.

În loc de concluzie:

Nu știu alții cum sunt, dar cronicarii noștri digitali abia așteptau să caute meleagurile pline de dor ale Moldovei. Voiau să le „salte inima de bucurie” când văd cu proprii ochi Poarta creștinătății, să descopere cu încântare că mai există și alte frumuseți care până acum au fost „ferite” de ochii publicului și să arate tuturor că între tradițional și digital nu e o prăpastie de netrecut.

Și în timp ce fotografiau și documentau povestea trecutului, au descoperit că cele două lumi – cea de astăzi și cea de ieri – nu sunt atât de străine precum credeam.