Cronicari digitali
xcds

Heritage
Instameet

Cronicari digitali la Constanța


În București plouă. Ce-ai putea face pe o vreme perfect antipatică? Pleci la mare! Nici măcar nu glumesc: 16 temerari sunt deciși să pornească într-o aventură memorabilă.

Dar, chiar și atunci când ești temerar, trebuie să te organizezi: faci întâi un pit stop la benzinăria Moll, cu popas la Fresh Corner, că doar nu rezervorul mașinii trebuie alimentat. După care te îndrepți către flota Hyundai pregătită să te ducă într-o expediție cum n-a mai fost. Firește că n-a mai fost! Pentru că echipa Cronicari digitali n-a ajuns, până acum, la Constanța. Gata, rezolvăm și această chestiune. După un drum cu o singură oprire artistică (orice scuză e bună pentru o sesiune de fotografii făcute cu drona), gașca veselă și iscoditoare se cazează la Mamaia. Hotel Nyota e locul perfect pentru planuri mari, cadre cu apusul și vise… de colecție. Căci de colecție aveau să fie toate amintirile primului Heritage Trip din 2019.

Constanța cu vreme mohorâtă nu scade nimănui din entuziasm. La urma urmei, nu bați drumul de la București ca să te sperie niște nori. Și, oricum, toată lumea e pregătită cu pelerine de ploaie și multă răbdare. Cadrul perfect ia timp și concentrare. De pildă, nu-i ușor să prinzi cum trebuie un pescăruș pe cupola Moscheii Carol, monument de arhitectură ridicat între anii 1910 și 1913. Construcția a fost începută în 1910, din inițiativa regelui Carol I, ca omagiu pentru comunitatea musulmană din Constanța.

Inaugurată pe 31 mai 1913, în prezența familiei regale, moscheea este cea dintâi clădire cu elemente din beton realizată din România. Minaretul, construit în stil maur, are 47 metri înălțime, iar scara interioară numără 140 de trepte. La interior, moscheea adăpostește un faimos covor oriental de 144 metri pătrați, provenit de pe insula Ada Kaleh. Numele moscheii s-a schimbat odată cu vremurile: inițial denumită Carol I, cunoscută, ulterior, drept Moscheea Mahmud al II-lea, este numită, în prezent, ”Kral camisi” (”Geamia Regelui”).

Stă să plouă? Nu-i nimic. Ne adăpostim într-un alt lăcaș de cult. Și căutăm lumina ideală în Geamia Hunchiar, cunoscută și sub numele ”Aziziye”, ctitorită de sultanul Abdulaziz și dată în folosință în anul 1869. Poziționată în zona centrală a orașului vechi, este cel mai vechi edificiu de cult musulman din Constanța. Se spune că din rămășițele zidului de apărare al urbei, distrus în anii 1828-1829, a fost înălțată geamia Hunchiar, al cărei nume înseamnă, în limba turcă, ”guvernator”. Geamia a fost serios avariată în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial și, prin urmare, închisă. Abia în anul 1990 reprezentanții cultului musulman s-au ocupat de renovarea acestui monument cu ziduri de 85 cm grosime.

Arhitectura este în stil otoman, cu acoperiș din olane în patru ape, iar pereții geamiei Hunchiar sunt lipsiți de picturi cu subiect religios. Singurele obiecte care îi împodobesc sunt câteva tablouri cu versete din Coran. Centrul vechi al Constanței își are lucrurile frumoase la vedere dar, mai ales, ascunse. Ferită de privirea trecătorilor grăbiți, Stradela Vântului este un răsfăț pentru amatorii de cadre de neuitat. Și, când la fața locului apare și o pisică superbă cu aer plictisit, ședința foto e, pur și simplu, inevitabilă.

Povestea bisericii


Vin nori de furtună, la ora prânzului? Ce metodă mai bună să-i ignori decât să te retragi în liniștea bisericii grecești ”Schimbarea la față”? Povestea bisericii a început acum un secol și jumătate, când Dobrogea era parte a Imperiului Otoman. Construcția acestui prim lăcaș de cult creștin din Constanța a demarat în anul 1862, cu acordul sultanului Abdul Aziz Bin Mehmet Han.

Clădirea a fost proiectata de arhitectul grec Iani Teoharidi, care a respectat cerințele sultanului: biserica să nu fie mai înaltă decât geamiile din oraș și să fie amplasată cât mai departe de cartierul turcesc. Astfel, biserica ”Schimbarea la față” (”Metamorphosis”) are o înălțime de numai 10 metri. Pentru ridicarea ei s-au folosit cărămidă și piatră naturală, stâlpii de susținere sunt confecționați din lemn de cedru, iar podeaua a fost acoperită cu marmură albă adusă din Grecia. Până în anul 1948, slujbele erau oficiate de preoți greci, însă odată cu plecarea din Constanța a ultimului prelat elen, această misiune a fost preluată de preoții români.

Sâmbătă după-amiază. Cerul se înseninează, așa că ”se impune” o plimbare cu autobuzul supraetajat. Bulevardele Constanței sunt pline, vântul bate cât să nu strice coafura vreunui influencer, exploratorii apasă frenetic declanșatoarelor. După o tură pe străzile principale din centru, la orizont se arată o construcție cu aer elegant și sobru: Gara Maritimă.

Clădire interbelică reprezentativă a Constanţei, inclusă pe Lista Monumentelor Istorice, a fost construită între 1930 şi 1935, ca terminal de pasageri, și inaugurată în prezenţa familiei regale. Parcul din faţa Gării Maritime s-a micşorat în timp, iar aleile şi arborii au făcut loc unei străzi şi unui ”cimitir” de vagoane. Clădirea adăposteşte astăzi sediul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa. Fostul președinte Traian Băsescu a avut un birou imens la parter, pe vremea în care ocupa funcţia de Ministru al Transporturilor.

La câteva sute de metri distanță, un alt ansamblu arhitectural îți captează atenția: silozurile Anghel Saligny. Construite între anii 1904-1909 și 1912-1915 de faimosul inginer, sunt amplasate în danele 17-18 ale portului Constanța, au 45 de metri înălțime și o capacitate de stocare de 30.000 de tone fiecare. Clădirile au fost proiectate de Saligny după planurile arhitectului Petre Antonescu, fiind realizate din cărămidă și structură metalică. Elementele neoclasice de pe fațade și aspectul general poartă amprenta arhitecturii americane a acelei perioade. Însă lucrul cel mai interesant, în ceea ce privește construcția, este că Saligny a conceput o tehnologie prin care silozurile puteau fi încărcate și descărcate, în același timp.

Constanța e fermecătoare de la nivelul mării. Dar, când crezi că nimic nu te mai poate surprinde, ajungi la momentul în care trebuie să fii la înălțime nu doar la figurat, ci și la propriu: ți s-a pregătit un zbor cu elicopterul, pentru imagini cum doar privilegiații își pot trece în portofoliu. Un sfert de oră de drum prin aer îți dezvăluie ceea ce doar bănuiai: Constanța și Mamaia au surprize din orice unghi le-ai privi.

Un zbor pe deasupra apei


Un zbor pe deasupra apei îți ridică pretențiile. Doar că și organizatorii s-au gândit la asta, așa că ți-au pregătit și o plimbare pe apă. De pe vapor, la ora apusului, Constanța e visătoare și misterioasă. Nu va rămâne multă vreme așa: o parte dintre secretele ei vor fi devoalate chiar a doua zi. Până atunci, cronicarii vor da, însă, ochii cu altfel de văluri – odată întorși pe mal, pornesc către unul dintre simbolurile gastronomice ale orașului: restaurantul tătăresc.

Ca în sufrageria unui prieten. Așa te simți, odată ajuns în localul pe care amfitrioana l-a gândit cu miză dublă – să-și răsfețe oaspeții cu bucate exotice și să păstreze neatinsă o tradiție de secole. Costume de sultani, șeici și cadâne; mobilier cu decorațiuni specifice și muzică în surdină, totul te relaxează instantaneu. Apoi ești pus la ”muncă grea”, fiindcă dinspre bucătărie sosesc platouri cu șuberek, geantik, kuwurma ori sujuq. Sonoritatea preparatelor pare străină doar o clipă, pentru că gazda are grijă să ne spună povestea fiecăruia. Și poveștile cu aromă de cafea la ibric ale unei comunități vechi și fermecătoare. Nu ți se întânplă în fiecare zi să mănânci în timp ce primești o lecție de istorie. Așa că savurezi și preparatele, și vorbele cu tâlc care le însoțesc.

În sfârșit, cerul Constanței e de un albastru irezistibil. Așa că a străbate, la pas, orașul, devine obligatoriu. Firește, după ce-ai cutreierat străzi și alei, după ce-ai ajuns în tot felul unghere neștiute decât de riverani, ți se face sete, că doar soarele a început să ardă. Ba chiar și foame, căci întreprinderile artistice consumă multe calorii. Așa că te oprești într-un loc care mai spulberă niște prejudecăți legate de oraș. Poate-ai avut impresia că prin zonă nu sunt localuri care să pună preț pe gastronomia modernă, ingredientele locale și agricultura sustenabilă. Nimic mai fals. Există restaurante care le combină pe toate, cu rezultate remarcabile.

Soarele își face impecabil datoria, compensând, parcă, pentru ziua anterioară. Pe strada Nicolae Titulescu e liniște. Nu și în curtea Curtea Hotelului Intim, mai animată decât în anii nebuni ai interbelicului: peste o sută de participanți roiesc în mișcare browniană, de la biroul unde se fac înscrierile pentru Heritage Instameet la pufurile comode ale sponsorilor și de la sticlele cu apă minerală la vreun cunoscut care tocmai își face apariția. Extrem de diferiți ca vârstă, job sau look, toți au în comun trei lucruri: brățara de explorator oficial, smartphone-ul (sau camera foto) și o curiozitate care așteaptă dezvăluiri pe măsură.

Cele dintâi vin chiar de la spațiul care găzduiește întâlnirea: Hotel Intim. În jurul anului 1880, aici se ridica o clădire construită în stil eclectic, cu elemente art nouveau şi o structură neoclasică a faţadei principale: Hotel d’Angleterre. Stabiliment spectaculos al timpului său, a găzduit balurile lumii bune și chiar un poet fără egal: Mihai Eminescu a locuit zece zile la mansardă, în 1882. Construcția inițială a fost demolată și, pe locul său, a apărut, în 1909, o nouă clădire, botezată Hotel Regina. Începând cu 1925, s-au organizat aici ceaiuri dansante pentru personalitățile urbei, de către societatea culturală ”Cercul Intim”, de la care a apărut actuala denumire. ”Nași” au fost comuniștii, care, în buna tradiție, au și naționalizat clădirea. Nimic nu-i lipsește aceastui hotel, nici măcar poveștile care-ți dau fiori: sunt destule voci care susțin c-ar fi bântuit. Să sperăm că noul proprietar nu se teme nici de stafii, nici de investiții, și că-și va onora promisiunea că hotelul va fi consolidat și renovat, recăpătându-și destinația și gloria de ondinioară.

obiectivele de patrimoniu nu sunt accesibile publicului


La câțiva pași de Hotel Intim, bazilica ”Sfântul Anton de Padova” este o construcție impresionantă, cu un destin fericit. Ridicată între anii 1935 și 1937, sub domnia regelui Carol al II-lea, după planurile arhitectului italian Romano de Simon, a fost construită din cărămidă roșie, în stil romantic cu elemente gotice, fiind un amestec inedit de curente arhitecturale. În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, biserica a fost vandalizată de trupele sovietice, apoi preluată și transformată în depozit pentru muniție. Sub comuniști, credincioșilor li s-a interzis să participe la slujbe, totuși, biserica a scăpat de demolare, iar în anii 2000 a trecut prin mai multe etape de reconstrucție.

După câteva minute de răgaz, grupul pornește către următoare țintă. Cum obiectivele de patrimoniu nu sunt accesibile publicului și au fost deschise exclusiv pentru participanții la Heritage Instameet, un orar precis se cere respectat. Aici e întotdeauna o problemă 🙂 Chiar dacă ești blogger sau vlogger vestit, instagramer ori influencer, sunt momente în care te comporți ca un puști plecat în excursie cu clasa: conducătorul grupului are mereu de furcă, în încercarea curajoasă de a se încadra în program. În permanență, un fotograf ”rătăcit” zăbovește în urma celorlalți. Da, riști s-o enervezi pe ”diriga”, dar nici nu-ți permiți să ratezi fotografia de mii de like-uri pe Insta. Mai ales dacă ți se deschid, precum peștera lui Alladin, porțile Cazinoului.

Orice pasionat de arhitectură și istorie sau măcar posesor de ”joie de vivre” știe câte ceva despre Cazinoul din Constanța. Dar nimic din ce-ai auzit ori citit nu se compară cu senzația care te lovește odată intrat acolo. Sub ochii tăi se întinde o poveste suspendată în timp, acoperită cu pânze de păianjen, tocmai bună ca decor la o nouă versiune pentru ”Marile speranțe”. Mari speranțe sunt și în zilele noastre, pentru această clădire-emblemă a orașului, care se pregătește, după toate informațiile momentului, de reabilitare. Deocamdată, clădirea este o minunată fantomă a bijuteriei de odinioară, care a costat, la începutul secolului XX, 1.300.000 de lei. Construcția bogat ornamentată, opulentă și aproape sfidătoare i-a scandalizat pe conservatorii vremii, care au decretat c-ar fi o ”matahală împopoțonată cu tot felul de zorzoane” sau ”un monument ridicat în cinstea nepriceperii și prostului gust”. (Dar știm că și Turnul Eiffel a fost contestat de contemporanii săi, devenind, ulterior, un simbol al Parisului). În timpul Primului Război Mondial, Cazinoul a funcționat ca spital. Astăzi, așteaptă el însuși să fie readus la viață.
sbbbb

vremuri de glorie


Ne lăsăm cu greu duși departe de Cazino, doar pentru că ni se promit alte și alte lucruri uimitoare. Și cum altfel ar putea fi descris Edificiul roman cu mozaic? Descoperit în 1959, în timpul unor lucrări edilitare desfășurate în Piața Ovidiu, monumentul a fost construit în secolul al IV-lea și extins, treptat, de-a lungul a două veacuri. În vremurile sale de glorie, reprezenta cea mai mare construcție de acest tip din intregul Imperiu Roman și servea ca punct de legătură între port și orașul antic. Colecțiile de mărfuri descoperite și expuse aici includ ancore, lingouri, greutăți, amfore cu vopsele și rășini, statuete, opaițe, capete de pilastru. O sală enormă (2.000 de metri pătrați) adăpostește un splendid paviment din mozaic roman. Din întreaga suprafață a acestuia s-au păstrat ”doar” 850 mp, acoperiți cu motive geometrice și vegetale în nuanțe de alb, roșu, negru, verde și galben.

La drum lung, se impune și câte o pauză. În curtea edificiului roman, a ”răsărit” un spațiu gândit pentru relaxare și răcorire: Cora a pregătit sucuri, fructe și prăjituri. Călătorului îi șade bine cu drumul, dar și cu puțină odihnă, printre atâtea descoperiri. Cu forțe proaspete, pornim la pas, pentru ultima întâlnire a zilei. Poate cea mai dramatică pentru că Sinagoga Mare a avut un destin tulburător. Construită în stil maur, la început de secol XX, a supraviețuit celor două Războaie Mondiale, chiar și comunismului (spre deosebire de cea sefardă, demolată în 1985, cu ordin de la partid), pentru ca astăzi să mai fi rămas din ea doar un schelet condamnat la dispariție. Din Sinagoga Mare s-au mai păstrat câteva ziduri, nici măcar acoperișul. Aflată într-un grad avansat de deteriorare și având o soartă incertă, sinagoga așkenază a primit autorizații pentru reabilitare, însă procedurile pentru organizarea licitațiilor sunt greoaie. Dacă războaiele și comunismul n-au pus-o la pământ, ar putea ”reuși” birocrația. Deocamdată, sinagoga e o ruină superbă, pe care o mai poți vedea doar pe propriul risc.

Heritage Trip și Heritage Instaneet Constanța s-au încheiat. Imaginile și gândurile de aici continuă să împânzească Facebook-ul, Instagramul și restul internetului. Până la urmă, de asta există Cronicari Digitali: pentru ca poveștile cu „A fost odată ca niciodată…” să se transforme în ”Am fost odată acolo și e musai să mergeți și voi!”.

vaavavav
Articol următor