Următoarea oprire: Ansamblul Brâncovenesc de la Râmnicu Sărat, care cuprinde o mănăstire și o curte administrativă începute în vremea lui Constantin Brâncoveanu (da, acel Constantin Brâncoveanu), dar finalizate în timp, după mai multe secole. Nu trebuie să fii foarte religios, dar în curte acolo, ascultând poveștile despre cum construcția a început în 1691 de unchiul lui Brâncoveanu, velspătarul Mihail Cantacuzino (dregătorul care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului și care era numit comandant suprem al armatei țării în lipsa domnului), simți că îți bate inima un pic mai tare. De fapt, nici nu cred că e vorba despre partea religioasă, cât de o călătorie în istorie, altfel decât am învățat-o noi în școală. Iar poveștile nu sunt spuse de vreun ghid scorțos, ci chiar de Alexandru Măciucă, administratorul ansamblului care este nepotul lui Octavian Moşescu, o legendă a zonei, a țării, a istoriei, despre care povestim mai jos; încă nu am ajuns cu mașina timpului la el, pentru că ea ne duce într-un loc greu, mult prea greu de dus pentru noi, la Închisoarea din Rm. Sărat, numită și “Închisoarea Tăcerii”.

Încheiem ziua din Râmnicu Sărat la Casa Octavian Moșescu, o minunăție în care ai senzația că lumea a început aici, cu o grădină în care, dacă ai fi religios, ai crede sigur că Adam și Eva aici au început joaca de-a omenirea :). Octavian Moşescu, primarul Balcicului, s-a născut fix la 100 de ani după construcţia casei, în posesia căreia a intrat în anul 1920, fiind probabil a patra – a cincea generaţie de proprietari, cel care a construit-o, fiind, stră-străbunicul său. Octavian Moșescu a locuit efectiv în această casă după anul 1940, după ce Balcicul, oraşul în care se instalase şi în care îşi construise o casă cu vedere la mare şi o familie minunată, a reintrat în proprietatea Bulgariei. Casa de la Râmnicu Sărat i-a oferit o salvare în clipele de tristețe când, împreună cu Penca (soţia sa, de origine bulgară) şi cu Balcica (fiica sa) a fost constrâns să părăsească Balcicul. În prezent, chiar nepotul acestuia, Alexandru Măciucă, locuiește aici și păstrează fiecare frântură de istorie vie în casa-muzeu.

Cel mai important moment al zilei este însă Heritage Instameet Buzău. Prima oprire- Palatul de Justiție, în prezent sediul Tribunalului Buzău, în curtea căruia se află și o fântână neoromânească. Palatul este construit în stil neoromânesc între anii 1909 – 1912, după planurile arhitectului râmnicean Petre Antonescu. Tot în județul Buzău se consemnează și înființarea unei judecătorii pe 15 august 1831, cu atribuții de cercetare de primă instanță și în 1853 primește titulatura de Tribunalul Județului Buzău. Mai fascinant decât ce vedem sunt zecile de oameni din Buzău curioși, mirați, mândri și emoționați să afle istoria așa cum e greu s-o citești din manualele groase de istorie și e greu, sincer, s-o povestim și noi aici. Trebuie să mergeți!

A treia zi ne pornim către casele noastre, la fel, puțin nelalocul nostru în mașini, că parcă un tren sau o trăsură erau mai potrivite pentru ceea ce trăiam cu adevărat. Nu înainte să mai facem două opriri, la Sărata Monteru pentru Conacul Monteoru și Capela Monteoru (stai, ce tocmai am văzut?) unde lăsăm fotografiile să vorbească, noi nu mai avem cuvinte. Mâncăm mere în curtea Mănăstirii fortificate Bradu, care este spectaculoasă și datorită zidurilor sale puternice și înalte, și datorită turnurilor robuste pe colțuri. De la Bradu a plecat Mihai Viteazu pe Valea Buzăului, câștigând ulterior bătălia de la Șelimbăr și realizând unirea Țării Românești cu Transilvania și apoi cu Moldova. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a locuit și el aici împreună cu familia în mai multe rânduri, pe la 1703, 1708 și 1711, când era căutat de turci. Din porunca lui, pe latura de vest a incintei fortificate s-a construit Casa Domnească. Ah, și aici la Mănăstire au fost filmate scene filmul premiat “Aferim”.