Poate pare inadecvat să scriu despre piftii în mijlocul verii, dar, de fapt, piftiile sunt un pretext usturoiat pentru a vorbi, iarăși, despre gastronomia noastră și mai ales despre turismul culinar.

Scriu acest text de pe terasa Conacului Boierului, din Ponoarele, Mehedinți, prima oprire din incursiunea de zece zile pe Via Transilvanica pe care o fac alături de colegii de la Cronicari Digitali. Despre Via Transilvanica aflați mai multe de la ceilalți participanți și din jurnalul nostru cotidian din Dilema Veche. Eu sunt aici pentru mâncare așa că vă urez poftă bună… la lectură.

Piftiile (răcituri, aituri, cocioane, tremurici) sunt emblematice pentru gastronomia noastră țărănească. Valorifică o bucată de carne delicioasă, dar considerată inferioară: ”adidașii de porc”. Au și marele merit de a avea un “termen de garanție” lung în zilele friguroase de iarnă fără necesitatea unui frigider.

Piftiile sunt necizelate, primitive, unsuroase, chiar inapetisante. Haribo-suine cu mult colagen de speriat mofturoșii. Dar, duse la oraș piftiile au schimbat ițarii cu blugi chic și au dat ia pe o bluză fancy. Înțolirea s-a făcut la Marile Case de Modă Gastronomică, iar schimbarea numelui a fost înregistată în rețetarele universale. Au devenit aspicuri. Adică pretabile bucătăriilor ornamentale medievale, platorilor festive socialiste dar și experimentelor culinare avangardiste. Aceeași Mărie, altă pălărie.

Poate cam lung mise en place-ul ăsta textual înainte de a ne întoarce la oile noastre, dar pregătirea unui fel de mâncare ceva mai complicat precum și unei concluzii necesită pregătire prealabilă.

Cred că turismul enogastronomic poate fi una din puținele mari șanse ale țării. Avem mult potențial iar ruralismul nostru incipient tehnologizat face cu ochiul

occidentalului doritor de evadări urbane. Eco, bio, natural ori tradițional sunt markeri seducători pentru corporatistul vestic îmbuibat cu mâncare mult prea procesată.

Treaba asta nu o faci cu mezeluri din retail, cu brânzeturi franțuzești de la magazinul din colț sau cu burgeri din vită argentiniană. E musai să scoatem la înaintare artileria grea: piftia. Dar nu chiar rețeta bunicilor, ci avem nevoie de o piftie aspi(l)cuită. Strecurată și limpezită, poate de curcan și nu musai de porc, degresată și dichisită. Ceva între mamaie și masterchef. O mâncare care să atragă și un italian gălăgios și un scandinav distant, care să mulțumească și conservatorii și progresiștii.

Astăzi e a treia zi din excursia pe Via Transilvanica (am început-o dindărăt – de la ultima bornă, cea de la piciorul podului lui Apolodor, din Drobeta Turnu Severin. Via Transilvanica este un traseu de 1.400 de kilometri care începe la Mănăstirea Putna și care este marcat cu borne speciale, despre care uteți afla mai multe pe viatransilvanica.ro și www.cornicaridigitali.ro). Este unul dintre proiectele de țară cu un potențial turistic enorm. Personal, sunt aici în căutare de mâncare. Iar până acum e bine și foarte bine.

La schitul Topolniței am mâncat mănăstirește. O puteți face și voi, dar trebuie să vorbiți în prealabil cu călugării. O ciorbă dulce de legume cu găluște de urdă și surpriza zilei: ardei umpluți cu tocăniță de cartofi.

În Carașova, localitate cu cea mai importantă comunitate croată, am mâncat la un viitor punct de gastronomie locală – Sălașul cu Lavandă – niște fripturi incredibile: pui de țară și un porc delicios, alături de o salată de cartofi (cartofi fierți tăiați rondele subțiri, ceapă tocată mărunt, un strop de maioneză) și alte salate. De ținut minte, pe la oamenii ăștia mai trec. În timp ce completez acest text aștept să înceapă festinul croat: o să gătesc cu membri comunității papricaș de oaie, oaie întreagă la cuptor și mai vedem noi. Dar noi am fost privilegiați.

Am discutat dinainte, iar echipa Cronicari Digitali a planificat minuțios călătoria.

Însă, pentru celor care preferă explorarea le recomand să caute Punctele de Gastronomie Locală de pe traseu și pensiunile care, în meniu, dau importanță produselor și preparatelor locale.

Conacul Boierului din Ponoarele este un astfel de exemplu: cereți ciorba de ceapă verde cu brânză, oaia la boți de alun (una dintre cele mai bune oi pe care le-am gustat vreodată), țuica sau vișinata din sat și tot așa. Ei sunt un exemplu perfect de bună practică gastronomică. La micul dejun primești plăcinte calde și prăjituri de casă, brânzeturi din zonă și dulcețuri făcute de ei.

La final nu îmi rămâne decât să vă urez drum bun și poftă bună!

Facem această călătoria ca să o faceți și voi!