Cronicari digitali
xcds

Amazonul gastronomiei,
Via Transilvanica

Scroll

Ce, cât, dar mai ales cum mâncăm bine pe ViaTransilvanica


Zece zile, câte trei mese pe zi, aproape de fiecare dată în alt loc, probabil câțiva litri de țuică sau vișinată, produse locale, rețete vechi, oameni care te pun zâmbind la masă și cu care vrei să stai la masă. Sunt câteva din coordonatele principale ale unui drum de 1400 de kilometri, de-a lungul și de-a latul ViaTransilvanica, traseul care prin 1400 de borne unește Putna cu Drobeta-Turnu Severin. Pentru cineva cu blog culinar, așa ceva e echivalentul unei călătorii prin Disneyland a unui copil de 6 ani. Diferența ar fi că, în cazul meu, la întoarcere, călătoria continuă. Și de data asta încerc să iau cu mine cât mai multă lume. ViaTransilvanica s-a dovedit a fi un Amazon al gastronomiei, de o bogăție incredibilă și cu niște surprize care îți pot reconfigura perspectiva asupra bucătăriei românești. Fără să am pretenția că voi face eu asta acum, aici, în cele trei articole găzduite de Cronicari Digitali, vă invit să cunoașteți o mică partea din lumea culinară a acestui traseu.

Am plecat cu o mică stare de neliniște pe ViaTransilvanica. Simțeam că va fi așa, ar fi fost chiar nedrept să nu fie așa, mi-a fost teamă că după o călătorie de zece zile care includea zeci de experiențe culinare, aveam să mă întorc cu niște kilograme în plus. Mai multe. Intuiția mea a funcționat perfect și în cazul ăsta, dar recunosc că nici eu nu prea m-am împotrivit foarte tare avalanșei de castroane, platouri sau farfurii care s-au abătut asupra întregii echipe Cronicari Digitali. Ba încă m-am străduit ca nimic să nu-mi scape de acolo. N-a fost deloc simplu, iar în final am simțiti că am și izbândit. Galeria foto a acestui articol va fi cea care va sta în sprijinul acestor întâmplări fericite pe care nu le regret deloc.

întrebarea nu e dacă, ci când voi reveni


În final, surplusul caloric s-a dovedit a fi totuși ultima dintre probleme. Cu puțină determinare, de astea scapi repede. Cu ce m-am întors însă de acolo și de care n-o să mai scap vreodată până când nu va deveni întâmplare, a fost dorința de a mă reîntoarce pe ViaTransilvanica. De a lua de data asta întregul traseu la pas, de la kilometrul zero până la borna 1400. E o dorință pentru mine, dar și un avertisment pentru voi. Pentru cei deschiși la provocări, drumul ăsta te poate ameți foarte ușor. Ai nevoie de un singur kilometru făcut la picior, pentru ca restul de 1399 să-ți rămână în suflet.

Așa că, în cazul meu, întrebarea nu e dacă, ci când voi reveni pe ViaTransilvanica. Iar de data asta cu rucascul în spate. Tocmai de aceea, perspectiva mea asupra experienței culinare de pe ViaTransilvanica se schimbă puțin. Nu mai e despre ce mănânci bine, cât mai degrabă despre cum te organizezi ca să mănânci cât mai bine.

Ceaune în cele mai nebănuite combinații


Există două lucruri pe care i le-aș spune oricui care vrea să facă un asemenea traseu. Pe Via Transilvanica, înainte de toate, se mănâncă foarte bine. Ăsta e un fapt trăit de mine, e o realitate care nu poate fi contrazisă. Însă nu e simplu. Nu e suficient doar să fii pe Via Transilvanica pentru a te bucura de niște experiențe culinare peste medie. Ai nevoie și în cazul ăsta de o organizare temeinică, altfel diferența dintre un ceaun mâncat în curtea omului sau niște pâine cu salam cumpărate de la magazinul satului poate fi foarte mică. Depinde ce-ți dorești până la urmă, și depinde mai ales de cum îți așezi fiecare piesă din traseul ăsta, pentru fiecare zi. Din fericire, pe site-ul oficial ViaTransilvanica există secțiunea Ghidul Drumețului, poate fi accesată aici (https://www.viatransilvanica.com/ghid), un ghid bine structurat, într-o continuă actualizare, și unde, pe lângă informațiile tehnice, poți găsi locuri de cazare sugerate, cu tot numerele de telefon aferente sau persoanele de contact. Și mai ales locurile în care se poate mânca. Ghidul ăsta e cortexul cerebral al întregului drum. Un fel de hala motoarelor care îți pot face viața mult mai ușoară atunci când pornești planificările de traseu.

Despre câte de bine se poate mânca pe Via, ține așadar de organizarea fiecăruia dintre viitorii pelerini. Despre cât de bine am mâncat eu pe Viatransilvanica, am să las imaginile să vorbească de la sine. Cu mențiunea că asta a fost o experiență care a început pe Via Transivanica, dar care se va încheia pe blogul meu. Am multe rețete aduse de acolo, pe care vreau să le încerc și cărora vreau să le spun povestea.

Ceaune în cele mai nebănuite combinații, o ciorbă de sfeclă, așa cum am găsit-o eu în Fundul Moldovei, una dintre ciorbele cu care ai putea oricând să te bați pentru aur la Campionatul Mondial de Ciorbe de Lobodă.

ingredientele care ajung pe masa ta au mari șanse ca să fi fost aduse din spatele casei


Chiroștile de la bucovineni care s-au încăpățânat să rămână un desert relevant în bucătăria românească tradițională, și uite că au și reușit, lichiul doamnei Daniela de la Saschiz, pateul lui Charlie din satul cu același nume, balmoșul strămoșesc despre care orice bunic de la țară poate să-ți confirme că oricum l-ai face, el va fi bun doar dacă-l legi cu un păhărel de țuică înainte.

Și ar mai fi ceva. În multe locuri unde se poate mânca pe ViaTransilvanica, dincolo de rețete, ingredientele care ajung pe masa ta au mari șanse ca să fi fost aduse din spatele casei. Adică lapte de la vacă, brânză cu gust de brânză, carne de la animalul crescut în bătătură sau legume culese și aduse în casă cu mâna, nu cu avionul.

Articol următor