O clădire elegantă, ascunsă într-un parc de plopi bătrâni care par să șoptească povești tuturor celor care știu să asculte. Aici, Enescu a cunoscut-o pe Maruca, aici a compus, aici a trăit, iar noi… am făcut selfie-uri cu aceeași alee unde, după legendă, se ascundea și o pistă de aterizare. (Ce, doar Bîzu Cantacuzino, fiul Marucăi, să zboare?)

După atâta muzică și poezie, a venit momentul să ne înfruptăm ca niște cucuiețeni get-beget, la Punctul Gastronomic Domeniul Măgura. Acolo, mâncăm ca-n filme: tochitură moldovenească, păstrăv cu mujdei, poale-n brâu aburinde, toate sub cerul liber, cu păsările cântând live în loc de DJ.

Seara ne prinde la casa-galerie a pictorului Dumitru Macovei din Solonț. Gândește-te la un loc unde pereții au mai multă culoare decât paleta Photoshop și unde mitologia se amestecă vesel cu folclorul. Te simți ca într-o expoziție internațională, doar că biletul este… un drum de țară.

A doua zi, pătrunzi într-o altă poveste, la Muzeul Răzeșilor Găzari. Dacă nu știai, răzeșii nu doar că scoteau păcură din pământ, dar știau și să facă comerț ca niște start-up-uri ante litteram. Vestigii din eneolitic, monede romane, instalații de gaz vechi de sute de ani, toate expuse într-un muzeu care ar putea sta lejer pe Calea Victoriei, dar care strălucește spectaculos în Cucuieți.

Și pentru că niciun road trip nu e complet fără un moment „awww”, vei ajunge și la Gospodăria Țărănească din Măgirești. O casă veche de aproape 100 de ani, cu prispa lungă și lemn cu un miros de poveste, unde fiecare cameră e ca o secvență de film documentar 3D despre viața la sat.

Urmează apoi Biserica de lemn „Sfinții Voievozi”, construită acum trei secole. Între dealuri cuminți și tăcute, bisericuța e un reminder că uneori nu trebuie să cauți spectaculosul pe Google Maps, ci să te lași condus de poteci.

Seara poate exploda într-o petrecere locală, cu Ansamblul „Florile din Cucuieți” ridicând praful în pași de dans, cu gospodine servind pască din brânză zburată (numele spune tot, promitem că rețeta e la fel de magică precum sună) și cu povești spuse de învățătoarea Doina Creangă. Te simți ca niște personaje într-o carte ilustrată, cu capitole despre tradiții, gastronomie și, evident, multă voie bună. C-așa e când pornești la drum cu Cronicarii Digitali.

Ultima zi te poartă spre Dofteana, la Castelul Ghica. Ridicat în secolul XIX, păstrează aerul nobil al unei reședințe de vânătoare. Cele 33 de camere și priveliștea spre lac îți dau senzația că trăiești într-o altă epocă, unde miturile și realitatea se împletesc firesc.

Și da, am înțeles un lucru: în Cucuieți nu mergi „ca turist”. În Cucuieți mergi ca să fii adoptat, hrănit, pus la dans și trimis acasă cu brânză zburată și cu amintiri de povestit la o țuică de prune sau la un vin bun, ani de zile de-acum încolo.