“Eu sunt născută şi crescută la Ponoarele. Încă de mică vedeam autocare cu copii aduşi de către şcolile din ţară pentru a vizita Podul lui Dumnezeu, Peştera sau Pădurea de Liliac. Mai târziu mi-am dat seama că satul nostru avea potenţial turistic mare, dar cumva nevalorificat. Practic, aşa a luat naştere Conacu’ Boierului – o pensiune-boutique, care, zicem noi, se diferenţiază atât prin design, cât şi prin servicii. Din dorinţa de  a oferi oamenilor un loc unde să vină, să stea mai multe zile și să descopere ce avem noi mai frumos aici.”

Ponoarele. Oameni gospodari, work from home.

“Dacă faci o plimbare de seară prin sat, imposibil să nu te întâlnești cu vreun vecin care își aduce acasă vitele sau oile de la păscut. Iar în zorii zilei e bine să te aștepți că primele sunete pe care le vei auzi vor fi ale cocoșilor. Duminică dimineață bate clopotul de la biserica de pe deal. Oriunde te uiți, vezi clăi, căpițe de fân, cum li se mai zice, sau pomi fructiferi bine îngrijiți, semn că oamenii din sat sunt harnici și gospodari. Dacă te plimbi pe dealuri, dai cu siguranță de vreo femeie care coase o ie sau toarce lână la furcă, în timp ce paște vacile. E modul nostru de work from home, pentru că în Ponoarele s-au dezvoltat doua ateliere mari de ii populare, iar femeile lucrează pentru aceste ateliere”.

Obiective turistice. Lilieci.

“Chiar dacă, treptat, cu timpul, aici au început să vină din ce în ce mai mulți turiști, să știți că încă păstrăm autenticitatea locului și a oamenilor.

Lăutari. Pițărăi. Turiști în jurul focului.

“Apropo de tradiții, ne-am obișnuit deja să le împărtășim cu turiștii. În primul rând prin arta culinară, punându-le pe masă bucate din bucătăria locală, apoi prezentându-le la tot pasul portul popular. La sărbători au ocazia să petreacă lângă noi colindeții (pițărăii), să ia o masă la stână ori să petreacă cu lăutari autentici din sat în jurul unui foc de tabără. Pentru Cronicarii Digitali, când ne-ați vizitat astă vară, am pregătit, tot așa, ceva profund tradițional: o oaie pe boți de alun”.

Oaia la jar. Mod de preparare și consum. 

“Noi am preluat reţeta de la localnici, cum s-a transmis din moşi strămoşi. Dar nu îi cunoaştem exact vechimea. Pregătirea oii pe boţi de alun este un spectacol, mai ales pentru turiștii care-l văd prima oară, iar rezultatul o surpriză: oaia nu mai are gust de oaie! Se mănâncă treptat, pe loc, afară, în timp ce Petre, bucătarul nostru, taie carnea făcută în straturi şi  învârte patul de boţi de alun pentru a se coace şi următorul strat. Pregătim un baiţ, în care ţinem oaia două, trei zile înainte de prepararea propriu-zisă, apoi o coacem lent, la o distanţă mare de jar.

Cârnați. Jumeri. Pastramă. Nu în ultimul rând, socată.

“Cu bucătăria în sine e o întreagă poveste. Planul inițial a fost că ne vom adresa doar clienţilor cazaţi la noi, însă am avut încă de la început solicitări de la oameni care erau doar în trecere prin sat și doreau să mănânce. Acum avem bucătari și bucătărese, șase în total. Sunt toți din  Ponoarele şi nu au lucrat niciunul într-o bucătărie înainte de a veni la Conac. Asta a fost şi intenţia mea, de a-şi putea lăsa ei amprenta lor, în farfurie, prin stilul local de a găti, ca la ei acasă,  şi de a nu ne lăsa influenţaţi de alte bucătării. Am elaborat meniul împreună, amintindu-ne ce mâncam în copilărie, iar acum în unele familii din Ponoarele nu se mai nu se mai găteşte deloc, iar în altele foarte rar. Ciorbă de ceapă verde cu brânză, rețetă de la bunicii din Gornoviţa, de exemplu. Ori turtă cu brânză prajită şi cârnaţi la garniţă, care au fost de la început în meniu. Cumpărăm de la localnici diverse produse proaspete: caş, urdă, unt, fructe de sezon, băuturi tradiţionale. Socata o preparăm noi, la fiecare 3 zile, doar din soc, zahăr și lămâie. Înghețata o facem din fructe de sezon, fără prafuri adăugate, aluatul de papanași e mereu proaspăt și nu congelat. Ciorbele se fac zilnic. Cârnații, jumerile, turta, pastrama de oaie, sosurile, plăcintele, toate sunt pregătite aici, de bucătarii noștri. Care, între timp, s-au și școlit. Acum au diplome, iar doi dintre ei chiar au absolvit o academie culinară de renume. Însă tot ne lăsăm ghidați mai mult de simțuri și mai puțin de rețete.”

“Pe de altă parte, pe vatra noastră se coc  legumele pentru zacuscă, se fierb dulceţurile felurite ori siropuri, se fac cârnaţii de casă, care se dau apoi la afumătoare, uneori chiar sub ochii turiştilor cazați aici. Pregătim în fiecare an sute de kilograme de dulceaţă de afine, întrucât papanaşii sunt la mare căutare la Conac, dulceaţa de cireşe amare, de cireşe albe, de căpşuni, mure sau fragi, magiun de prune, sirop din muguri de brad ori din fructe. La un moment dat, am avut nevoie de mâna unui specialist pentru a îmbunătăți meniul şi atunci am avut norocul să îl cunosc şi să colaborez cu chef Cristian Dumitru. Este meritul lui pentru produsele de la oraş adaptate și reinterpretate ca la noi la țară. Pentru că, da, a trebuit să diversificăm: acum avem, pe lângă produsele noastre tradiţionale, burgeri în meniu, paste, raţă, şalău, supe-creme.”

400.000 de euro. Și mult peste.

“Iniţial a fost un vis: ce-ar fi să facem o pensiune aici? Apoi a apărut o oportunitate, un proiect pe fonduri europene. Proiectul era bugetat la 400.000 de euro, cu 50% cofinanţare. Și am crezut, aşa cum cred toţi cei care se apucă de o casă, că ne vom putea încadra în buget. Firește, a fost cu mult depăşit , dar nu ştim şi nici nu cred că am vrut să calculăm exact care a fost valoarea finală. Important e că la fiecare pas ne-am propus să nu facem rabat la calitate, să facem un loc în care ne-ar fi drag şi nouă să stăm. Am gândit-o ca pe o casă mai mare, din care nu trebuie să lipsească nimic. E un proiect făcut mai mult cu sufletul şi mai deloc cu calculatorul.”

Fațadă pictată. Pereți pictați. Mobilă pictată.

“Timpul de execuție a fost unul record: 9 luni. Asta chiar dacă am început greu, românește, cu o chipă de constructori la care am fost nevoiți să renunțăm. Am găsit apoi alții, cei mai buni cu care puteam lucra.

Cheltuieli. Venituri. Dezvoltare, relaxare.

“Nimănui nu-i este ușor în HoReCa. Dar acum, după pandemie, ne merge bine. Abia după primul an de funcţionare am început să susţinem toate cheltuielile din veniturile proprii. Sigur că, în climatul acesta economic, nu putem elabora planuri de scalare a afacerii.

Deocamdată, vrem să ne dezvoltăm în zona de activităţi. Să le oferim oaspeților Conacului mai multe posibilităţi de petrecere a timpului aici, în Ponoarele. Zone de relaxare departe de aglomerație. Sau zone de jocuri în aer liber. Poate chiar un SPA la un moment dat.”

Ionela Doman. Part-time job: custode de muzeu.

“Sunt costumele populare ale mamei. Foarte vechi. Autentice. Colectionează de peste 30 de ani costume populare, iar câteva exemplare pot fi văzute la Conac.