NOUA GENERAȚIE FACE CUNOȘTINȚĂ CU MARAMUREȘUL

6 septembrie, 2018

Jurnalul Cronicarului Digital: Ne-am îmbarcat în transportorul de nădejde din flota Volkswagen, echipați cu aparate foto și baterii externe care ne vor ține în priză în cel de-al treilea Heritage Trip. Mergem spre Maramureș, tărâmul bisericuțelor din lemn și al tradițiilor neprihănite. Dar până ajungem unde se agață harta-n cui și înapoi, ne întâmpină pe drum 15 obiective de patrimoniu.

Cronicarii Digitali la Castelul Bethlen din Criș

Prima oprire: palatul Cantacuzino din Florești, a cărui construcție nu a fost niciodată finalizată. Dar am aflat acolo de ce i se mai spune și Micul Trianon – arată exact ca modelul mai cunoscut din grădinile palatului Versailles.

Palatul Cantacuzino din Florești

La vreo 100 km distanță dăm peste una dintre cele mai bine apărate lăcașuri de cult din Transilvania, biserica fortificată din Prejmer. E o amintire a vremurilor teutonilor, și se înalță la fel de puternică ca acum 800 de ani, când a început construcția cetății în miniatură în care putea încăpea un sat întreg, la nevoie.

În Covasna am hoinărit prin păduri aproape neatinse, până la Arcuș și castelul tomnatic Szentkereszty, unde fiecare proprietar și-a pus amprenta pe arhitectura finală. După naționalizare, era să fie casă de vacanță pentru cuplul Ceaușescu, însă a devenit centru cultural în schimb. Un parsec mai departe, în Harghita, vedem cu ochii noștri că mai există speranță pentru obiective pe cale să devină istorie – moara de apă din Suseni a fost reabilitată și a devenit muzeu.

7 septembrie, 2018

E vineri și noi ne minunăm în fața bisericii evanghelice din Bistrița, un amalgam de elemente romanice și gotice. Turnul său impresionant a ars de câteva ori, dar acum e singurul asemenea element de biserică din Europa Centrală care are lift. La fel de unic, de data aceasta în România, e și podul acoperit din Coșbuc, satul natal al poetului. Ingenioasa construcție din lemn de stejar și molid e proiectată de un inginer italian din Tirol, poate de asta ne-a adus aminte un pic de Ponte Vecchio din Florența.

Ajungem în Maramureș, și la 5 km de Borșa dăm cu ochii de niște stâlpi totemici cu terminații antropomorfice. E vorba de Monumentul Eroilor din Moisei, ridicat în 1966 în cinstea celor 29 de victime împușcate la câțiva metri de acel loc, în cel de-al doilea război mondial. Ultima oprire a zilei a fost la Ieud Deal, unde răsare dreaptă vestita biserica de lemn din patrimoniul UNESCO. Vestită pentru dimensiuni și pictura murală, biserica din Ieud Deal e un reper. Pentru turiști, pentru localnici, pentru România.

Monumentul eroilor din Moisei

Biserica de lemn din Ieud Deal

8 septembrie, 2018

Tot în Maramureș, facem o vizită la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet. E datoria noastră să ne aducem aminte de victimele comunismului, printre care Dinu Brătianu sau Iuliu Maniu, supuși aici unor torturi inimaginabile. Un „Tezaur de suferință”, așa au catalogat alții Memorialul de la Sighet, atunci când a primit distincția European Heritage Label. Aceeași stare contemplativă, același respect pentru trecut afișăm și la Casa Memorială Elie Wiesel, devenită Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș.

Trecem mai departe, și extindem granițele Heritage Trip Maramureș la biserica Sfânta Paraschiva din Desești. Este o bijuterie de lemn de la sfârșitul secolului XVIII, renumită pentru arhitectura tradițională, dar și pentru reprezentarea îndrăzneață a Judecății de Apoi. Ajungem la Răscruci, și aici ne așteaptă castelul Bánffy, cu al său interior spectaculos pe care l-am putut admira pe bucăți. Așteptăm restaurarea completă.

Castelul Bánffy din Răscruci

9 septembrie, 2018

„Un minunat exemplu de revalorificare a ruinelor contemporane”. Asta s-a spus despre Palatul Cultural din Blaj, ajuns o ruină în urma incendiului din 1995, și restaurat cu gust și respect după. A primit chiar Marele Premiu al Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural, și am văzut cu ochii noștri de ce. La 81 km în dreapta dăm peste Dumbrăveni, sau Ibașfalău, cum i se mai spunea odată. Un oraș cu o moștenire culturală bogată, dovadă fiind Biserica Armenească din piața centrală. O construcție în stil baroc cu influențe neoclasice, cu un aer un pic ciudat datorită lipsei acoperișului turnului de nord, smuls de o furtună în 1927.

Duminica se termină, la fel și Heritage Trip Maramureș, însă nu înainte de a observa îndeaproape obiectivul cu numărul 15: Castelul Bethlen din Criș. Ascuns într-un parc dendrologic la vreo 20 km depărtare de Sighișoara, șade drept mărturie în cărămidă aparentă a arhitecturii renascentiste în materie de fortificații. Așteptăm și aici finalizarea procesului de reabilitare.

Din fața unui castel care ar putea fi unul dintre cele mai frumoase din România, ne luăm la revedere de la misiunea Maramureș. Ne revedem în împărăția apelor din Heritage Trip Sulina!